Chirita si ...Ploaia

Dintotdeauna amatoare a teatrului la scena mica, a actorilor trecuti si de a 2-a tinerete, o interpretare care include pe ici-colea publicul, un amuzament aparte si un final trist...o ora cu zambetul pe buze si ultimele 5 minute te scot din camaruta de teatru readucandu-ti aminte ca toate au un final.

Mie una nu-mi pasa in niciun caz de finalul glorios, atat timp cat e final; glorios sau defaimat...e FINAL, domnule Barbu Lautaru’!

„’Geaba vii, ’geaba te duci, ’geaba rupi niste papuci”

In franturile de timp in care se pregatea interpretarea unui nou personaj, cred ca rulau pe retroproiector ceva imagini ale actorului „inconjurat” de Alecsandri.

Spun „cred” pentru ca erau imagini perturbate de flash-uri ale ploii de dupa-amiaza, prima pe anul asta asa cum imi place mie...rapida si pasionala, cu tunete inabusite asemeni gemetelor unor amanti descatusati de hibe, fulgere despicand cerul innourat precum o scurta nebunie iti despica sirul firesc al vietii.

Ci naiba?

Am o problema, o fi doar a mea? Nu cred.

Care-i treaba cu „u” care pentru unii inlocuieste „tu” in scurtele conversatii de pe messenger? Vine de la fonetica englezescului „you”? Vine de la lenea de a mai pune o litera la „tu”?

Sunt atatea nenorocite de prescurtari, recunosc ca unele le folosesc si eu cu indarjire, dar wtf?? Poftim inca una!

M-am oripilat astazi la culme cand mi s-a deschis o fereastra de messenger, de la un oarecare intrus, unde am incercat sa descifrez urmatoarele:

„cf u

dc nu vb ku mn

k

g2g”

Initial am crezut ca e un virus, apoi ca poate bietul om are cateva taste nefunctionale, in final am zis...whatever...

13 martie

Anul trecut scriam ceva de genu’ :

„Astazi am zburat cu 3 ani in spate prin firma, nu stiu daca m-am gandit o clipa la ziua de astazi ca la o aniversare, dar stiu sigur ca nimeni nu a stiut si totusi s-au straduit din rasputeri si involuntar sa-mi arate ca locul meu nu e aici, sa-mi molesteze sentimentul de apartenenta.”

Si am mai crescut cu un an, in jurul meu as spune nimic nou, doar criza bat-o vina; cum spuneam si intr-un post anterior, ma pricep sa stralucesc si sub tonuri pale.

A mai trecut un an in care am invatat parca mai mult decat in cei 3 anteriori, am invatat ca doar eu sunt responsabila de felul cum sunt perceputa profesional, ca nimeni nu-ti poate „deteriora” nivelul de cunostinte, nimeni altcineva nu-ti poate leza autoritatea atat timp cat ambitia ta constructiva nu permite; si cel mai important, desi sa nu credeti ca nu constientizez asta de foarte mult timp, TOTUL sta in ATITUDINE!

Sunt 4 ani care m-au facut sa ma simt aici ca intr-o familie, am regasit cu placere caractere familiare intruchipate doar de alt fizic, asa incat cei care s-au desprins din mediul meu profesional, am reusit sa-i pastrez pe-aproape.

Stim cu totii ca este foarte important mediul de lucru, ei...uite ca mie imi place, din pacate ma simt atat de bine incat uneori ma prinde „ora vietii personale” la birou; fac ceea ce-mi place, si de cele mai multe ori vreau sa impartasesc energia pozitiva si celor limitati de...placerile financiare sau de negativismul altor colegi.

Suna a preamarire tot ce-am scris pana acum, nu e nici pe departe atat de roz, insa am puterea sa multumesc tuturor celor care m-au inconjurat la locul de munca pentru 4 ani, pentru ca toti, involuntar, au contribuit la ceea ce sunt, si mie uneori chiar imi place de mine :) (buna asta, nu?)

P.S. Imi place poza asta, asa am inceput acum 4 ani si sa stiti ca nu slitul a fost motivul promovarii :), avand in vedere ca D-na Cristina e cat se poate de straight, ci perseverenta, constiinciozitatea si...sa nu ma mai laud atat.

Next step

Si uite-asa Harap Alb incaleca pe calul sau inaripat si taga-dam fal-fal taga-dam fal-fal, ajunse in fata unei paduri de ciulini, isi scoase sabia si da-i in stanga, da-i in dreapta, si inainta prin padurea deasa, odata lumina vazuta la capatul padurii, Harap Alb isi lua avant sa recupereze timpul pierdut in padure...si hodoronc-tronc in santul adanc; aici Harap Alb profita si poposeste spre a-si reorganiza activitatile, spre a-si stabili noile prioritati. Va profita de adancimea santului pentru a se odihni in aceasta noapte si de maine...de la capat, un alt capat, cu noi aventuri dar pe care nu le va mai povesti oricui, ci doar copiilor cuminti.

Si aaaa...mi-a venit in minte un citat:

„ Opiniile noi par la inceput glume si fantezii, apoi blasfemii si tradare, apoi probleme ce merita discutate, iar in final, adevaruri consacrate” – George Bernard Shaw.

Totul e sa-ti mentii propriile opinii, si daca tu crezi cu adevarat in ele, sa ai curajul sa le treci prin toate etapele.

Eu nu am avut curajul si stiinta sa le fac cunoscute asa cum s-ar fi cuvenit, nu am talentul de a ma face inteleasa fara a fi perceputa gresit. Imi doresc sa elimin asta din comportamentul meu, caci stiu ca depinde doar de mine; sunt o carte deschisa si in curand voi scrie mult mai citet, e urmatorul pas in metamorfoza mea.

One step at a time...

Nu mi-a fost mereu atat de dificil sa iau decizii ce-mi vor schimba viitorul.

Obisnuiam sa ma gandesc cel mult doua secunde, era suficient ca intuitia sa-mi vorbeasca.

Au trecut ani…unele decizii nu au fost cele mai bune, insa nu regret nimic din ceea ce am ales pentru mine, de-acolo mi-am extras invatamintele, sunt experiente ce si-au avut farmecul lor, fiecare din ele fiind o caramida pusa la cladirea a ceea ce sunt astazi. Nu sunt un colos, nici nu mi-as fi dorit, poate o bojdeuca, nici nu-mi pasa atat timp cat inca sunt amplasata intr-un loc placut, in mijlocul unor oameni minunati ce stiu sa admire si sa critice o constructie modesta.

De ceva vreme (prea multa, as sublinia), m-am atasat de acest spatiu unde am fost...finisata, ca sa continui cu sirul de metafore, simt ca mi-au modificat fundatia, si e una cu solul.

E timpul sa ma detasez, stiu ca asta este ceea ce trebuie sa se intample, am o mie de argumente si totusi mai caut inca o mie. Mi-as dori sa ma pot divide cumva, desi stiu ca jumatatii ce va ramane pe loc i se vor izbi multe usi in fata, va fi din ce in ce mai frustrata, se va lasa in continuare umbrita de toate falsurile ce se construiesc in jur, cu autorizatii false.

Nu vreau sa continui cu sentimentul ca am ales sa ma prefac ca nu vad sansa ce mi se ofera.

E timpul sa-mi schimb culoarea, poate nu e in tendinte, dar stiu ca cea pe care o am acum e stearsa, si demult nimanui nu-i mai pasa ca stralucesc chiar si sub un ton pal.

Mai este un pas, si un mic sant in fata, sper sa nu ma mai impiedice nimic.

Si o las pe Jordin Sparks sa completeze, sa incheie, ce-o vrea ea, ca se pricepe!

Pfff…2010

Ce rusine, din septembrie n-am mai scris nimic pe blogul asta.

Trebuia sa reincep sa scriu prin martie, macar ma scuzam ca am migrat in tarile calde. Of, cat mi-as dori sa pot face asta. URASC IARNA, FRIGUL, defapt TOT ce inseamna iarna.

Cum ar fi? Sa elaborez o lege noua in Codul Muncii:

Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa inlesneasca procesul de migrare in tarile calde pentru salariatii care intocmesc necesarul de documentatii cu caracter medical, prin care atesta gradul de sensibilitate pe toata perioada anotimpului de iarna.

Ehh, mie mi s-a retras si “sporul de aeroterma” sau alte surse suplimentare de incalzit.

Nu era un moft al meu, ci doar o sensibilitate acuta la frig, ca urmare a gloriosului meu trecut medical, insa a trebuit sa accept realitatea, e CRIZA!

Nu ma mai adancesc in subiectul asta, e lesne de inteles ca “strategia de criza” devine paranoia, si solutiile corecte de supravietuire le sunt invizibile.

Asa ca…mi-e foame – cant! mi-e frig – dansez!

Pai futu-i sheapa caprii ma-sii, da shi io nu stiu s jioc?