Femeia masculina

Astazi la b1 tv, ma scuzati.

Plictisita intr-o seara de sambata, la a 2-a punga de pufuleti, ma izbesc nejustificat de acest post, am cazut direct in emisiunea Lianei Stanciu – Trenul vietii, subiect: „Le e frica romanilor de casatorie?”

Cum am nimerit undeva spre sfarsitul emisiunii, nu intelegeam de ce conversatia era despre masculinizarea femeii contemporane si subiectul emisiunii cel de mai sus. Asa ca am lasat telecomanda intr-o scurta pauza.

S-a dovedit a fi interesant...si ca la b1 tv, pardon, bineinteles amuzant.

Liana Stanciu, care desi e o femeie care se observa ca se straduie sa fie cat de feminina posibil, din pacate...imaginea si sunetul o afiseaza cat de masculin posibil pe sticla, vorbea si aproape condamna femeile care permit vremurilor prezente sa le masculinizeze. Acum, doamnele invitate in emisiune incercau sa lamureasca semnificatia „masculinizarii”. O doamna psihilog, des intalnita in ultima vreme la tv, dar al carei nume nu l-am retinut, mai...voluminoasa, sa nu zic plinuta, vorbea despre aceasta masculinizare a femeii in vestimentatie, caracter, comportament general in societate. O alta doamna, n-am retinut nici functie nici nume, la vreo 40 de ani, mica de statura, tunsa scurt cu ochelari mari de vedere, imbracata...nici de piata macar, trata acest subiect referindu-se la femeile care nu se mai ingrijesc...de look-ul lor dupa casatorie, care devin din fetele slabute „de revista” femei in casa, cu greutate depasita, cu arome de prajeala de ceapa in par.

Liana o tinea pe a ei, cu femeia masculinizata = femeia office.

Presate de timing-ul emisiunii s-au grabit sa traga concluzia la subiectul de la care se abatusera atat de tare...romanii se casatoresc, statistic vorbind, cand mai multi, cand mai putini, influentati de considerente economice.

Ok, si masculinizarea? Hei!

Oricare ar fi semnificatia acestei transformari a femeii contemporane, de ce ar fi de condamnat? Cand de-a lungul secolelor, atat femeile cat si barbatii au suferit diverse transformari. Intalnim tot mai des femeia masculinizata, repet, oricare ar fi semnificatia, cat si barbatul efeminat.

Femeia a avut mult de indurat pana sa ajunga in aceasta faza in care sa i se recunoasca, macar, aceleasi drepturi cu ale barbatului. I s-au recunoscut, insa „munceste” in fiecare zi, inca, pentru a beneficia de aceste drepturi.

De aici si...femeia office, costum negru, pantalon, atitudine sobra, sau...jeansi, adidas, t-shirt, bere cu baietii si comentarii „deocheate” asupra calitatilor fizice ale sexului opus.Toate astea pentru ca incearca sa-si obtina drepturile egale, cum drepturile...oricare ar fi astea, au fost prima data ale barbatilor, acum ele ii copie pe ei, pentru a fi privite la fel.

Pentru? Aici as fi vrut sa aud concluzia emisiunii...

Povestind cu o prietena, nu prea multe despre subiect, ea imi concluzioneaza foarte scurt si cuprinzator cu o scena recent vizionata intr-un film:

O tanara, contemporana, in cautarea perechii, se afla intr-un bar cu o amica si un amic, discutand despre una despre alta, sunt intrerupti de aparitia, in trecere, a unui tip aratos. La asemenea prezenta masculina remarcabila, tanara exclama ceva de genul „mmmm, ce tip, ce fund, as putea sa-mi pun cafeaua pe un asa fund” . La o astfel de exclamatie, amicul ii raspunde „ce remarca grosolana, ce masculin, cred ca de asta te evita barbatii...”. Si imediat urmeaza si replica femeii, venind ca si concluzie la cele toate de mai sus: „aaaa, asta era? Ce bine, ma gandeam ca e altceva. Ca dupa atatea secole in care femeia a fost privita in decolteu in loc sa fie privita in ochi atunci cand are ceva de spus, daca a fost ciupita de fund in loc sa primeasca o strangere de mana, e ok ca, eu ca femeie, in sfarsit sunt privita asa!”

Insa, ca si completare la concluzie...

Femei, nu uitati sa fiti femei! Si profitati de toate avantajele de a fi femeie, insa nu va degradati moral!

Nu e musai sa fim percepute egal cu barbatii pentru a castiga admiratia si respectul societatii in care traim.